Noutăți fiscale 2026

În decembrie 2025 a fost publicată Legea 239/2025, un act normativ cu impact major
asupra serviciilor de contabilitate și asupra mediului de afaceri. Indiferent dacă deții un SRL, un PFA, o întreprindere individuală sau o altă formă de organizare în România, este important să cunoști modificările introduse.

  1. Creșterea valorii minime a capitalului social al societăților cu răspundere limitată

De la data intrării în vigoare a Legii, valoarea minimă a capitalului social se va stabili în funcție de nivelul cifrei de afaceri nete raportate prin situațiile financiare anuale aferente anului financiar precedent, după cum urmează:

  • 500 Lei capital social minim pentru firmele nou-înființate.
  • 5.000 Lei capital social minim pentru firmele care au depășit 400.000 Lei cifră de afaceri netă.

Majorarea trebuie realizată până la finalul exercițiului financiar următor anului în care firma depășește plafonul. Regula se aplică și firmelor existente.

Termen limită și riscuri. Există un interval de conformare extins: în situația în care cifra de afaceri din 2025 impune aplicarea pragului de 5.000 lei, actualizarea mențiunilor la Registrul Comerțului trebuie realizată cel târziu până la 31 decembrie 2027. Nerespectarea acestui termen poate conduce la dizolvarea societății din oficiu. Este recomandată planificarea din timp a acestei modificări, pentru a evita aglomerarea procedurală de la finalul perioadei de tranziție.

  1. Cont bancar obligatoriu pentru SRL și necesar în practică pentru PFA

Una dintre schimbările esențiale aplicabile din 2026 vizează utilizarea conturilor bancare. Dacă până acum numeroase firme mici funcționau fără un cont dedicat, noul cadru legal elimină această posibilitate.

Reguli aplicabile SRL-urilor și altor persoane juridice

Începând cu 1 ianuarie 2026, orice SRL este obligat să dețină un cont de plăți deschis la o bancă din România. Obligația este expresă și nu mai lasă loc de opțiune.

Aspecte de reținut:

  • SRL-uri existente: contul bancar trebuie să fie activ cel târziu la 1 ianuarie 2026.
  • SRL-uri nou-înființate: termen de 60 de zile lucrătoare de la înregistrare pentru deschiderea contului.
  • Tipul contului: cont de plăți, respectiv un cont curent, nu un cont de economii.
  •  Instituția: contul trebuie deschis la o bancă din România; conturile din străinătate nu sunt acceptate.

Sancțiuni – Lipsa contului bancar atrage o amendă cuprinsă între 3.000 și 10.000 lei. Mai grav, societatea este declarată inactivă fiscal de către ANAF. Dacă situația persistă timp de un an, intervine dizolvarea din oficiu, cu blocarea completă a activității.

Legea introduce și o corecție importantă de practică. Băncile nu mai pot refuza deschiderea unui cont de plăți pentru firme, indiferent de dimensiune sau vechime. Refuzul este permis doar în situații justificate de suspiciuni reale privind spălarea banilor.

Situația PFA, Întreprinderi Individuale și Familiale

Pentru PFA, II și IF, legea nu impune în mod expres deschiderea unui cont bancar, așa cum se întâmplă în cazul SRL-urilor. În practică însă, funcționarea fără cont devine dificilă.

Motivele sunt clare:

  • acceptarea plăților electronice devine obligatorie, iar acestea presupun existența unui cont;
  •  separarea veniturilor personale de cele profesionale simplifică evidența contabilă;
  •  multe firme efectuează plăți exclusiv prin transfer bancar.
  1. POS și plăți electronice, obligație generală

Extinderea plăților cu cardul este deja vizibilă în majoritatea activităților comerciale. Din 2026, acceptarea plăților electronice devine o obligație legală pentru toate entitățile înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului care desfășoară activități economice pe teritoriul României, indiferent de domeniu.

Cine are această obligație

Sunt vizate toate formele de organizare înregistrate la ONRC, inclusiv: SRL-uri și alte societăți comerciale, PFA, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, orice altă entitate care încasează.

Excepția aplicabilă

Există o singură situație în care obligația nu se aplică. Dacă activitatea se desfășoară exclusiv prin transfer bancar, fără încasări directe de la clienți, nu este necesară implementarea unei soluții de plată electronică. Un exemplu tipic este o firmă care facturează doar alte companii și încasează sumele exclusiv prin bancă.

În momentul în care există cel puțin un client care solicită o altă modalitate de plată decât transferul bancar, obligația devine aplicabilă.

Sanctiuni – Refuzul de a accepta plăți prin mijloace moderne este sancționat conform legislației în vigoare. Amenda aplicabilă este cuprinsă între 20.000 lei și 50.000 lei, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice aflate sub incidența obligației.

Data aplicării – Obligația de a accepta plăți electronice se aplică începând cu 1 ianuarie 2026.

  1. Impozitul pe dividende, cotă de 16% din 2026 si restrictii distribuire dividende.

Începând cu 1 ianuarie 2026, veniturile din dividende sunt impozitate cu 16%, față de cota
de 10% aplicabilă în 2025. Noua cotă se aplică dividendelor distribuite după această dată,
indiferent de anul în care a fost realizat profitul din care provin.

Distribuirea dividendelor în cadrul unui SRL este supusă unor reguli mai stricte începând cu decembrie 2025. Legea 239/2025 introduce condiții suplimentare care pot limita sau chiar bloca retragerea profitului. Nerespectarea acestora atrage sancțiuni cuprinse între 10.000 și 200.000 lei. Cele 3 condiții care trebuie verificate în mod obligatoriu sunt: acoperirea pierderilor contabile, respectarea pragului de 50% al activului net și regularizarea dividendelor acordate trimestrial. Ignorarea acestor cerințe poate conduce la amenzi de până la 200.000 lei și la angajarea răspunderii personale pentru obligațiile societății.

Înainte de a retrage sume sub formă de dividende, este recomandată o analiză atentă a
situației firmei. În cazul unor neclarități privind distribuirea dividendelor, consultarea unui
specialist poate preveni consecințe costisitoare, care sunt mai greu de corectat ulterior.

  1. Modificări Microîntreprinderi 2026 – plafon nou si o singura cota de impozitare.

Pentru a aplica acest regim fiscal, societatea trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile existente la data de 31 decembrie 2025:

  • Plafon de venituri: veniturile realizate nu pot depăși echivalentul a 100.000 euro. La cursul BNR de 5,0985 lei/euro, pragul este de 509.850 lei.
  • Structura de personal: societatea trebuie să aibă cel puțin un salariat cu normă întreagă.

Depășirea plafonului și efectele fiscale.

Urmărirea veniturilor în 2026 devine esențială, din două motive principale:

  • Trecerea la impozit pe profit: în cazul în care plafonul de 509.850 lei este depășit în cursul anului, impozitarea se schimbă la impozit pe profit, în cotă de 16%, începând cu trimestrul în care are loc depășirea.
  • Pierderea definitivă a regimului: odată depășit plafonul sau neîndeplinită oricare dintre condiții, ieșirea din regimul microîntreprinderilor este permanentă. Reglementările actuale nu mai permit revenirea ulterioară la acest regim fiscal.
  1. Restricții privind împrumuturile societăților.

Legea 239/2025 completează regimul dividendelor cu reguli mai stricte referitoare la împrumuturile acordate între firmă și asociați. Atât situația în care asociatul finanțează societatea, cât și cea în care societatea acordă împrumuturi asociaților sau persoanelor afiliate sunt supuse unor limitări clare.

Ce intră sub incidența regulilor.

Sunt vizate împrumuturile acordate:

  • de asociat către societate, pentru acoperirea necesarului de lichidități;
  • de societate către asociat sau alte persoane afiliate, pentru nevoi personale sau alte scopuri.

Societatea are interdicție de a acorda împrumuturi asociaților sau persoanelor afiliate atunci când a distribuit dividende interimare care nu au fost regularizate la finalul exercițiului financiar. Interdicția se menține până la efectuarea regularizării.

Dacă activul net al societății scade sub 50% din capitalul social, restituirea împrumuturilor acordate de asociați este suspendată. Sumele rămân în societate până la redresarea situației financiare și reîncadrarea activului net peste pragul legal.

Încălcarea regulilor privind acordarea sau restituirea împrumuturilor atrage:

  • amenzi cuprinse între 10.000 și 200.000 lei;
  • răspundere solidară a societății și a asociaților pentru obligațiile fiscale restante, în limita sumelor împrumutate sau restituite cu încălcarea legii.


Data aplicării – Sancțiunile se aplică începând cu anul 2027, pentru exercițiul financiar 2025, interval care permite analiza situației financiare și adoptarea măsurilor necesare.